
Una din cele mai frumoase perioade din viata oricarui tanar si pe care si-o va aminti cu drag o reprezinta anii petrecuti in studentie.
Cei care au terminat facultatea recomanda bobocilor sa aleaga sa locuiasca in camin, deoarece acest lucru le poate aduce multe avantaje, si aici ne referim la sfaturi care presupun procurarea materialului necesar fiecarei materii in parte, informatii legate de modul de a invata cu usurinta si posibilitatea de a cunoaste si a-ti face prieteni noi mult mai usor, cu care vei putea, atunci cand timpul liber iti va permite, sa te relaxezi si sa te distrezi.
In functie de norocul pe care il ai, poti primi in camin o camera de dimensiuni mari sau una cu dimensiuni mai putin generoase. Indiferent de spatiul de care vei dispune, il vei putea organiza in asa fel incat sa imbini utilul cu placutul. De cele mai multe ori camera trebuie sa o imparti si cu alt coleg, iar pentru o mai buna organizarea a lucrurilor pe care le ai, este important sa fii creativ in amenajarea spatiului.
Iti prezentam o serie de idei pe care orice student trebuie sa le cunoasca pentru a putea transforma camera de camin in una practica, de unde sa nu lipseasca ambientul confortabil si placut.
Foloseste inteligent spatiul de sub pat
Daca acasa nu te-ai fi gandit niciodata sa iti creezi o zona de depozitare sub pat, iata ca la camin acest spatiu este ideal pentru a sustine cateva sertare portabile. Prin urmare, incearca sa il inalti cat poti de mult si amplaseaza apoi in partea de dedesubt cutii ori sertare in care sa tii cartile, caietele, mapele ori alte produse carora nu ai reusit sa le gasesti inca un loc.
Acorda atentie corpurilor de iluminat
O problema des intalnita de studenti in camerele de camin este legata de sursa de lumina. Pe langa faptul ca ai nevoie de un iluminat optim atunci cand citesti sau lucrezi la diferite proiecte, o lustra care seamana cu cea de acasa poate reproduce atmosfera de familie. Asadar, cauta plafoniere si inlocuieste becul cu un produs deosebit care iti va infrumuseta camera.
Trebuie sa stii ca lumina joaca un rol important in designul interior, iar daca incaperea in care locuiesti este mica si intunecoasa, o plafoniera interesanta va reusi sa alunge monotonia.
Amplaseaza rafturi pe pereti
Foloseste-te de spatiul pe verticala pentru a obtine mai mult loc de depozitare. Pe peretele de deasupra patului poti instala cateva rafturi mici sau diverse containere in care sa tii obiecte cu greutate redusa. Agata o sfoara cu carlige pe care sa amplasezi post-it-uri si poze cu cei dragi sau suspenda niste borcane de diferite dimensiuni, legate cu snururi, ca sa faci rost de suporturi pentru pixuri si alte lucruri pe care vrei sa le ai mereu la indemana.
Mascheaza podeaua cu un covor simplu
In multe dintre camerele studentesti, podeaua este adesea acoperita cu linoleum, care nu este tocmai cel mai aspectuos material. Cel mai indicat ar fi sa folosesti un covor mare, in culori vibrante, care sa iti ofere mai multa energie in fiecare zi. Acelasi lucru este valabil si pentru incaperile finisate cu gresie, deoarece chiar daca se intretine putin mai dificil, un covor va creste simtitor gradul de confort.
Acopera ferestrele cu o perdea lunga
In cazul in care camera ta de student nu are deloc perdele, accesorizeaza ferestrele cu tesaturi deosebite, potrivite gusturilor tale. In cazul in care spatiul iti permite, acopera intregul perete cu fereastra pentru a masca goliciunea acestuia. Astfel, vei avea o camera mult mai frumoasa si mai primitoare.
Instaleaza sertare deasupra frigiderului
Stim cu totii ca intr-o camera studenteasca nu isi gaseste loc un frigider foarte mare, ceea ce inseamna ca spatiul de deasupra unui produs mic este irosit. Este recomandat sa montezi cateva rafturi sau sertare care te pot ajuta sa depozitezi anumite lucruri personale.
Adauga un suport textil pe usa
Atunci cand dispui de un spatiu mic in camera unde locuiesti, trebuie sa profiti de orice colt, transformandu-l intr-unul practic, la indemana si care sa te ajute in a obtine o mai buna organizare.
Achizitionarea unui suport textil pe care sa il poti aplica pe usa, te poate ajuta pentru a crea un spatiu de depozitare pentru produsele de igiena, incaltaminte si diverse ustensile. Acesta te va ajuta pentru a beneficia de ordine in camera ta si obiectele pe care le vei depozita in interiorul acestuia sa nu ocupe spatiu inutil, dar si pretios din camera ta.
Este foarte important ca atunci cand incepem sa amenajam camera de camin, sa tinem cont de anumiti factori care ne vor ajuta mult pe parcursul sederii noastre. Tine cont de modul in care iti aranjezi patul pentru un a avea un somn odihnitor, adauga elemente decorative spatiului destinat invatatului pentru a avea energia necesara, creeaza spatii destinate obiectelor tale personale, care iti vor oferi motivatia necesara chiar si atunci cand se poate intampla sa ai o zi mai proasta.